Echipa de conducere

Larry Page şi Sergey Brin au fondat compania Google în septembrie 1998. De atunci, compania a ajuns la un număr de peste 30.000 de angajaţi în întreaga lume, având o echipă de conducere care include unii dintre cei mai experimentaţi profesionişti în tehnologie din domeniu.

Directorii executivi

Larry Page

Larry Page director executiv și cofondator

În calitate de director executiv la Google, Larry este responsabil pentru activitățile de zi cu zi ale companiei. De asemenea, Larry coordonează dezvoltarea produselor și strategia tehnologică. Împreună cu Sergey Brin, a pus bazele companiei Google, în 1998, în timpul doctoratului la Universitatea Stanford. A fost primul director executiv al Google, până în 2001, aducând efectivele companiei la peste 200 de angajaţi şi sporindu-i profitabilitatea. Din 2001 până în 2011, Larry a ocupat funcţia de preşedinte pentru administrarea produselor.

Larry deţine o diplomă de licenţă în inginerie de la Universitatea din Michigan, Ann Arbor, şi o diplomă de master în informatică de la Universitatea Stanford. Este membru al National Advisory Committee (NAC) din cadrul Facultăţii de Inginerie la Universitatea din Michigan. Împreună cu Sergey Brin, cofondatorul Google, Larry a obţinut premiul Marconi în 2004. Este membru al Consiliului de administrație al X PRIZE și a fost ales în National Academy of Engineering (Academia Națională de Inginerie) în 2004.

Larry pe Google+

Eric E. Schmidt

Eric E. Schmidt, președinte executiv

Din 2001, când s-a alăturat companiei Google, Eric Schmidt a contribuit la dezvoltarea acesteia, de la stadiul de companie startup în Silicon Valley, până la poziția de lider global în materie de tehnologie. În calitate de preşedinte executiv, el este responsabil pentru problemele externe ale companiei Google: crearea de parteneriate şi dezvoltarea de relaţii de afaceri, contactul cu instituţiile guvernamentale şi managementul strategiilor tehnologice, precum şi consilierea oferită CEO-ului şi echipei de conducere pe probleme de afaceri şi politici.

Între anii 2001 şi 2011, Eric a ocupat funcţia de director executiv al companiei Google, ocupându-se de strategia tehnică şi de afaceri a companiei, alături de fondatorii Sergey Brin şi Larry Page. Sub conducerea sa, Google şi-a dezvoltat semnificativ infrastructura şi şi-a diversificat ofertele de produse, păstrând în tot acest timp o cultură puternică a inovaţiei.

Înainte de a se alătura companiei Google, Eric a ocupat funcţia de preşedinte şi director executiv în cadrul companiei Novell şi cea de director tehnic la Sun Microsystems, Inc. Anterior, a făcut parte din personalul de cercetare de la Xerox Palo Alto Research Center (PARC), Bell Laboratories şi Zilog. A obţinut o diplomă de licenţă în inginerie electrică de la Universitatea Princeton, precum şi o diplomă de master şi o diplomă de doctorat în informatică de la Universitatea Berkeley din California.

Eric este membru al Comitetului de consilieri pe probleme de știință și tehnologie al președintelui, precum și membru al Comitetului de consiliere al prim-ministrului în Regatul Unit. În 2006, a fost ales în cadrul National Academy of Engineering (Academia Națională de Inginerie), iar în 2007, a devenit membru al American Academy of Arts and Sciences (Academia Americană de Arte și Științe). De asemenea, este președintele Consiliului director la fundația New America Foundation, iar începând din 2008 este administrator la Institute for Advanced Study în Princeton, New Jersey. În mai 2012, Eric a devenit membru în Consiliul director la Khan Academy și în 2013 a intrat în consiliul de la The Economist.

Eric pe Google+

Sergey Brin

Sergey Brin, cofondator

Sergey Brin este unul dintre cei doi cofondatori care au pus bazele Google Inc. în 1998. În prezent, se ocupă de proiecte speciale. Între anii 2001 şi 2011, Sergey a ocupat funcţia de preşedinte al Departamentului tehnic, în cadrul căreia a fost responsabil, alături de Larry Page şi de Eric Schmidt, pentru operaţiunile de zi cu zi ale companiei.

Sergey a obținut o diplomă de licență cu distincții în matematică și informatică la Universitatea Maryland, College Park. În prezent, se află în concediu de la programul de doctorat în informatică din cadrul Universităţii Stanford, unde a obţinut diploma de master. Sergey este membru al National Academy of Engineering (Academia Națională de Inginerie) și beneficiarul unei burse pentru absolvenți acordate de fundația National Science.

A publicat peste douăsprezece lucrări academice, printre care se numără Extracting Patterns and Relations from the World Wide Web; Dynamic Data Mining: A New Architecture for Data with High Dimensionality, publicată împreună cu Larry Page; Scalable Techniques for Mining Casual Structures; Dynamic Itemset Counting and Implication Rules for Market Basket Data; și Beyond Market Baskets: Generalizing Association Rules to Correlations.

Sergey pe Google+

Nikesh Arora

Nikesh Arora, vicepreședinte senior și director pentru operațiuni de afaceri

Nikesh supraveghează toate operaţiunile privind veniturile şi clienţii, precum şi marketingul şi parteneriatele. De când s-a alăturat echipei Google în 2004, a deținut diferite funcții în cadrul companiei. Cel mai recent, a coordonat activităţile Google de vânzare globală directă. De asemenea, a dezvoltat şi a gestionat operaţiunile companiei pe pieţele din Europa, din Orientul Mijlociu şi din Africa. A fost responsabil de crearea şi de extinderea parteneriatelor strategice în aceste regiuni, în beneficiul unui număr din ce în ce mai mare de utilizatori şi de advertiseri Google.

Înainte de a se alătura echipei Google, a fost director de marketing și membru în Consiliul de administrație la T-Mobile Europa. În timpul petrecut acolo, a condus toate activităţile legate de dezvoltarea produselor, de terminale, de mărci şi de marketing la T-Mobile Europa. În 1999, şi-a început activitatea la Deutsche Telekom şi a fondat T-Motion PLC, o filială a T-Mobile International, destinată conţinutului multimedia mobil. Înainte de a se alătura companiei Deutsche Telekom, Nikesh a ocupat funcţii de conducere la Putnam Investments şi Fidelity Investments în Boston.

Nikesh a obţinut o diplomă de master de la Colegiul Boston şi un MBA de la Universitatea Northeastern, ambele fiind acordate cu distincţii de excelenţă. De asemenea, a obținut distincția CFA. În 1989, Nikesh a absolvit Institutul pentru Tehnologie din Varanasi, India, cu o diplomă de licență în inginerie electrică.

Nikesh pe Google+

David C. Drummond

David C. Drummond, vicepreședinte senior pentru dezvoltare corporatistă și director juridic

David Drummond s-a alăturat echipei Google în 2002, inițial în calitate de vicepreședinte pentru dezvoltare corporatistă. În prezent, în calitate de vicepreşedinte senior şi director juridic, conduce echipele globale Google pentru activităţile juridice, relaţiile guvernamentale, dezvoltarea corporatistă (M&A şi proiectele de investiţii) şi dezvoltarea de noi afaceri (parteneriate strategice şi oportunităţi de licenţiere).

David a intrat prima oară în contact cu Google în 1998, ca partener în grupul de tranzacții corporatiste de la Wilson Sonsini Goodrich and Rosati, una dintre cele mai mari firme de avocatură din Statele Unite ale Americii, care reprezintă companiile cu profil tehnic. A fost primul consilier extern al companiei Google şi a colaborat cu Larry Page şi Sergey Brin la constituirea companiei şi la asigurarea etapelor iniţiale de finanţare a companiei. În timpul exercitării funcţiei sale la Wilson Sonsini, David a colaborat cu o gamă largă de companii cu profil tehnic, oferindu-le consiliere în gestionarea tranzacţiilor complexe, cum ar fi fuziunile, achiziţiile şi primele oferte publice.

David este licențiat în istorie la Universitatea Santa Clara și a obținut doctoratul în drept la Facultatea de Drept Stanford.

David pe Google+

Patrick Pichette

Patrick Pichette, vicepreședinte senior și director financiar

Patrick Pichette este director financiar la Google. El are o experienţă de aproape 20 de ani în operaţiuni financiare şi în management în sectorul telecomunicaţiilor. A lucrat şapte ani la Bell Canada, companie căreia i s-a alăturat în 2001 ca vicepreşedinte executiv al Departamentului de planificare şi management al performanţei. La Bell Canada, a deţinut diferite posturi de conducere, inclusiv pe cel de director financiar, din anul 2002 până la sfârşitul anului 2003, având un rol esenţial în managementul celei mai extinse reţele de comunicaţii din Canada şi în migrarea continuă a acesteia către o nouă infrastructură naţională, bazată pe IP. Înainte de a veni la Bell Canada, Patrick a fost partener la McKinsey & Company, unde a fost un membru marcant al diviziei North American Telecom Practice de la McKinsey. De asemenea, a ocupat funcțiile de vicepreședinte și director financiar la Call-Net Enterprises, o companie canadiană de telecomunicații.

Patrick este membru în Consiliul Fundației Trudeau și are rolul de consilier pentru Engineers Without Borders (Ingineri fără frontiere) din Canada. Patrick a obținut o diplomă de licență în administrarea afacerilor de la Université du Québec din Montréal. Deține o diplomă de master în filozofie, politică și economie de la Universitatea Oxford, obținută în cadrul unei burse Rhodes.

Patrick pe Google+

Înapoi sus

Echipa de conducere

Alan Eustace

Alan Eustace

Vicepreședinte senior, Knowledge

Salar Kamangar

Salar Kamangar

Vicepreședinte senior, YouTube și Video

Sridhar Ramaswamy

Sridhar Ramaswamy

Vicepreședinte senior, Anunțuri și Commerce

Sundar Pichai

Sundar Pichai

Vicepreședinte senior, Android, Chrome și Google Apps

Susan Wojcicki

Susan Wojcicki

Vicepreședinte senior, Anunțuri și Commerce

Urs Hölzle

Urs Hölzle

Vicepreședinte senior, Infrastructură tehnică și Google Fellow

Vic Gundotra

Vic Gundotra

Vicepreședinte senior, Rețele sociale

Înapoi sus

Consiliul director

Larry Page, director executivvezi profilul lui Larry

Sergey Brin, cofondatorvezi profilul lui Sergey

Eric E. Schmidt, președinte executivvezi profilul lui Eric

L. John Doerr face parte din Consiliul nostru director din mai 1999. John este partener general la Kleiner Perkins Caufield & Byers, o firmă cu capital de risc, din august 1980. John face parte din Consiliul director al Amyris, Inc., o companie din domeniul biologiei sintetice, din mai 2006, și este președintele Comitetului de numire și conducere al acesteia, precum și membru în Comitetul de dezvoltare a factorilor de decizie și în Comitetul pentru compensații; și, din aprilie 2013, la Zynga Inc., un furnizor de servicii de jocuri sociale. Anterior, din 1996 până în 2010, John a fost director la Amazon.com, Inc., o companie de comerț cu amănuntul pe internet și, din 1998 până în 2008, la Move, Inc., un furnizor de soluții media și tehnologice pentru domeniul imobiliar. John a obținut o diplomă de master în administrarea afacerilor de la Harvard Business School și o diplomă de master în inginerie electrică și informatică, precum și o diplomă de licență în inginerie electrică de la Universitatea Rice.
Mai multe despre L. John Doerr »

Diane B. Greene face parte din Consiliul nostru director din ianuarie 2012. De asemenea, Diane este membru al Consiliului director al Intuit Inc., un furnizor de soluții de management financiar și de afaceri, din august 2006, și activează în Comitetul de audit și riscuri și în Comitetul de numire și guvernare corporativă din cadrul companiei. De asemenea, Diane este membru al The MIT Corporation, Consiliul de administrație al Massachusetts Institute of Technology. Diane a fost cofondatoarea VMware, Inc., un furnizor de soluții de virtualizare și infrastructuri cloud bazate pe virtualizare, care a luat ființă în 1998. A listat compania la bursă în 2007. A activat ca director executiv şi preşedinte al VMware din 1998 până în 2008 și ca membru al consiliului director al VMware din 2007 până în 2008. Din 2005 până în 2008, a ocupat funcția de vicepreşedinte executiv al EMC Corporation, un furnizor de infrastructuri informatice şi tehnologii, soluţii şi servicii de infrastructuri virtuale. Înainte de activitatea de la VMware, Diane a ocupat funcții de conducere tehnică la Silicon Graphics Inc., un furnizor de soluții de calcul informatic tehnic, stocare și centre de date, la Tandem Computers, Inc., un producător de sisteme informatice și la Sybase Inc., o companie globală care oferă software și servicii pentru companii și a fost director executiv al VXtreme, Inc., un dezvoltator de soluții media pentru redarea în flux. Diane a obținut o diplomă de master în informatică de la Universitatea Berkeley din California, o diplomă de master în arhitectură navală de la Massachusetts Institute of Technology și o diplomă de licență în inginerie mecanică de la Universitatea din Vermont.

John L. Hennessy face parte din Consiliul nostru director din aprilie 2004 și este director independent principal din aprilie 2007. John este președinte al Universității Stanford din septembrie 2000. De asemenea, din ianuarie 2002, John este membru al Consiliului director la Cisco Systems, Inc., o companie producătoare de echipament pentru rețele. În plus, face parte din Comitetul de numire și guvernare și din Comitetul de achiziții al acestei companii. De asemenea, este administrator al fundației Gordon and Betty Moore. Din 1994 până în august 2000, John a deținut diferite funcții la Stanford, printre care se numără cea de decan la Facultatea de Inginerie a Universității Stanford și cea de președinte al Departamentului de informatică al Universității Stanford. John a fost cofondator și președinte al Consiliului director al Atheros Communications, Inc., o companie de semiconductoare wireless, din 1998 până în 2010. John a obţinut o diplomă de doctorat și una de master în informatică de la State University of New York, Stony Brook și o diplomă de licență în inginerie electrică de la Universitatea Villanova.
Mai multe despre John L. Hennessy »

Ann Mather activează ca membru al Consiliului director din noiembrie 2005. De asemenea, Ann este membru al Consiliului director la: Glu Mobile Inc., un producător de jocuri pentru telefoane mobile, din septembrie 2005, și face parte din Comitetul de numire și conducere al acesteia; la Netflix, Inc., care oferă un serviciu prin abonament pe internet pentru filme și emisiuni de televiziune, din iulie 2010, fiind președinta Comitetului de audit al acestei companii; la Shutterfly, Inc., producător și vânzător digital de produse și servicii personalizate, din mai 2013; și la Solazyme, Inc., o companie de petrol regenerabil și bioproduse, din aprilie 2011, fiind președinta Comitetului de audit al acestei companii. Din mai 2011, Ann este reprezentant independent în Consiliul de administrație al Dodge & Cox Funds. Anterior, din 2004 până în 2009, Ann a fost director la Central European Media Enterprises Group, un dezvoltator și operator de canale și posturi de televiziune comerciale naționale în Europa Centrală și de Est, iar din mai 2010 până în mai 2013, la MoneyGram International, Inc., o companie care oferă servicii globale de plată. Din 1999 până în 2004, Ann a fost vicepreședinte executiv și director financiar la Pixar, un studio de animație computerizată. Înainte de a lucra la Pixar, Ann a fost vicepreședinte executiv și director financiar la Village Roadshow Pictures, divizia de producţie de film a Village Roadshow Limited. Ann deține o diplomă de master de la Universitatea Cambridge din Anglia și este expert contabil.

Paul S. Otellini face parte din Consiliul nostru director din aprilie 2004. Din mai 2005 până în mai 2013, Paul a fost director executiv și președinte al Intel Corporation, o companie producătoare de semiconductoare și a făcut parte din Consiliul director al acesteia din 2002 până în mai 2013. De asemenea, a fost director de operațiuni la Intel, din 2002 până în mai 2005. Din 1974 până în 2002, Paul a deţinut diferite funcţii la Intel, inclusiv cea de vicepreşedinte executiv şi director general la Intel Architecture Group şi vicepreşedinte executiv şi director general la Sales and Marketing Group. Paul a obținut o diplomă de master în administrarea afacerilor de la Universitatea Berkeley din California și o diplomă de licență în economie de la Universitatea San Francisco.
Mai multe despre Paul S. Otellini »

K. Ram Shriram face parte din Consiliul nostru director din septembrie 1998. Din ianuarie 2000, Ram este partener cu atribuții de management la Sherpalo Ventures, LLC, o companie cu capital de risc care investește în inițiative noi. Din august 1998 până în septembrie 1999, Ram a deţinut funcţia de vicepreşedinte de dezvoltare a afacerilor la Amazon.com, Inc., o companie de vânzări cu amănuntul pe internet. Anterior, Ram a fost președinte la Junglee Corporation, un furnizor de tehnologie pentru baze de date, achiziționat de Amazon.com în 1998. Ram a fost unul dintre primii membri ai echipei executive de la Netscape Communications Corporation. De asemenea, Ram face parte din Consiliul de administrație al Universității Stanford. Ram a obținut o diplomă de licență în științe de la Universitatea din Madras, India.
Mai multe despre K. Ram Shriram »

Shirley M. Tilghman face parte din Consiliul nostru director din octombrie 2005. Shirley deține funcția de președinte al Universității Princeton din iunie 2001 până în iunie 2013. Shirley a fost administrator la Carnegie Endowment for International Peace și la Universitatea de Știință și Tehnologie King Abdullah. Din august 1986 până în iunie 2001, a fost profesor la Universitatea Princeton, iar din august 1988 până în iunie 2001, a lucrat ca cercetător la Howard Hughes Medical Institute. În 1998, a devenit director fondator al institutului multidisciplinar Lewis-Sigler Institute for Integrative Genomics de la Princeton. Shirley deține o diplomă de doctorat în biochimie de la Universitatea Temple și o diplomă de licență în chimie, obținută cu distincții, de la Queen’s University.